silviu-oravitzan-logo

Biografie

Silviu Oravitzan

O biografie

 

Copilăria, primele experienţe vizuale, părinţii, schimbările istoriei (1941-1958)

41Tudor Tudan, Deliu Petroiu, Silviu Oravitzan și Vladimir Streletz, Lugoj, 1966S-a născut la 4 octombrie 1941 la Ciclova-Montană, judeţul Caraş-Severin, fiind cel de-al doilea fiu al învăţătorului Iosif Creţu (1908-1976) şi al învăţătoarei Ecaterina Creţu (1911-1981).

Copilăria petrecută în zona muntoasă a Banatului de Sud îşi pune amprenta asupra viziunii creative a artistului. Diversitatea tradiţiilor şi civilizaţiilor din această regiune, memoria puternică a semnului şi a simbolului, convieţuirea cu lemnul şi pădurea, formele primare, nealterate, din ţesăturile şi costumele populare – precum pătratul rotit, cercul, rombul sau crucea – mijlocesc tânărului Oravitzan primele înţelegeri ale echilibrului cromatic şi autenticului vizual. Aceste experienţe cu adevărat fondatoare aveau să se topească în ceea ce mai târziu avea să se contureze drept “stilul Oravitzan”.

61Student la Arte plastice, 1960Părinţii, un exemplar cuplu de intelectuali ai epocii interbelice, implicaţi nemijlocit în viaţa sociala şi culturală stau până astăzi în amintirile Maestrului asemenea unui reper moral, o oază de pace şi siguranţă, nealterată de atrocităţile celui de-al doilea război mondial. Un echilibru care începea să se tulbure, treptat, odată cu instalarea la putere a comunismului. Vremurile încremenite metafizic, zugrăvite de povestirile bunicii în decorul spaţiului ciclovean sfidând trecerea timpului, locul în care cerul intră în dialog cu pământul, încep să fie la rândul lor marcate de istoria agitată a mijlocului de secol XX.  În acest univers, în care valorile şi reperele de viaţă fuseseră clare, după 1940 începe să se instaleze o evidentă criză a civilizaţiei: cei 50 de ani de comunism şi de răsturnare totală a valorilor umane.

 

Educaţia şi cultivarea talentului, primele încercări de exprimare artistică (1958-1962)

Anii de şcoală primară petrecuţi între 1947-1951 stau sub semnul terorii comunismului de tip sovietic. Cei doi fraţi, Silviu si Gheorghe Creţu, sunt martori neputincioşi la deportarea părinţilor lor, obligaţi înainte de aceasta la domiciliu forţat. Rămasă singura din familie acasă, bunica devine îngerul păzitor al celor doi tineri şcolari.

138 38491Expoziție Clubul IMV, Timișoara, 2004Silviu Creţu a absolvit liceul în  anul 1957 la Oraviţa, oraş al cărui cetăţean de onoare va deveni 40 de ani mai târziu. Tot în 1957 va adăuga, din iniţiativa mătuşii sale Ana Oraviţan, la numele de Creţu cel de Oravitzan. Această schimbare se datora faptului că tatăl său, Iosif Creţu, rămăsese şi dupa reîntoarcerea în Banat, persona non grata din punct de vedere politic.

Între 1958 şi 1960 urmează cursurile Institutului Pedagogic din Timişoara, perioadă în care face cunoştinţă cu viitoarea sa soţie, Gina.

Întâlnirea încă din copilărie cu arta, cu mesteșugul aflat la intersecţia dintre tradiţie şi măiestrie, cu orizontul mirific al plaiurilor natale şi mai ales, mai târziu, cu personalitatea şi opera pictorului bănăţean Ion Isaac, naşul artistului, îl determină pe Silviu Oravitzan să se înscrie în 1960 la cursurile Universităţii din Timişoara - Facultatea de Arte Plastice.

Alături de colegii săi de generaţie, mai ales cei care erau deja formaţi anterior la Liceul de Artă din Timişoara (în jurul profesorului Podlipny), Oravitzan căută modalităţi de recuperare a coerenţei interioare pierdute în anii de după cel de-al doilea război mondial, doreşte să plaseze demersul său artistic în context cultural universal.

 

Lugoj: anii căutărilor şi ai experimentelor (1963-1967)

371Cu Horia Bernea și Andrei Pleșu, Lugoj, 1987În 1962, Silviu Oravitzan Creţu se căsătoreşte cu Gina Căpitan. În 1966 se naşte fiul lor Ionuţ Oraviţan.

După absolvirea facultăţii se stabileşte cu familia la Lugoj (la 60 km de Tmişoara) unde activează din 1963 până în 1970 ca profesor de desen la Liceul “Iulia Hasdeu” şi Liceul “Coriolan Brediceanu”.

Anul 1966 marchează o schimbare relevantă în atitudinea faţă de propriul  act de creaţie, în special faţă de spiritualitatea, expresivitatea, filozofia şi scopul artei. Această schimbare se datorează în mare parte vizionării expoziţiei retrospective Ion Ţuculescu la Bucureşti. Lucrările lui Ţuculescu provoacă memoria profundă a artistului Oravitzan prin faptul că reînnodau manifest, prin enunţ şi expresie, universul culorilor cu cel al înţelesurilor ascunse, văzutul cu ceea ce este dincolo de orizontul ochiului. Altfel spus, potrivit mărturiei artistului însuşi, Oravitzan are prin impactul cu arta lui Ţuculescu revelaţia misterului camuflat în realitatea cotidiană şi a sacrului revelat în profan. Rezultatul acestei întâlniri cu caracter iniţiatic se văd în lucrările ale căror teme se refereau la lumea satului, la ciclul muncilor, anotimpurilor şi culorilor, la întrebările fundamentale ale vieţii. Inevitabil, începutul acestei perioade de creaţie nu a fost lipsit de o notă pitorească. În scurt timp, însă, pitorescul dispare, artistul descoperind şi valorificând din ce în ce mai mult puterea de expresie a simbolului-semn. Acesta era recognoscibil tot în mediul satului nealterat de amnezia culturală prin care treceau oraşele mutilate de noua arhitectură comunistă.

 

Primele expoziţii de anvergură (1968)

361Victor Gada, Vasile Drăguț, Silviu Oravitzan și Coriolan Babeți, 1985Aceste experienţe plastice — în care realismul magic ce înconjoară şi străbate viaţa umană  devine tema centrală a căutărilor artistului — vor culmina în anul 1968 cu  expoziţia personală de la Sala Dalles din Bucureşti. Lansat de marele critic de artă şi om de cultură Petru Comarnescu, pictorul lugojan stârneşte curiozitatea şi admiraţia cercurilor artistice bucureştene. Tematica simezei dezvăluia vizitatorului universul bănăţean de culori şi contururi, totul într-o lumină sugerând ambiguitatea apusului, anunţând un nou răsărit: pânzele lui Oravitzan deschideau privirii noi orizonturi. Pe fondul unei vegetaţii aproape mediteraneene, privitorii descopereau un spaţiu intim, arbori fremătând uşor şi femei îmbrăcate în negru amplasate pe fundalul alb, imaculat, al unor ziduri ce păreau a fi enorme pânze pe care istoria lăsa semne esenţiale, tot atâtea dovezi ale trecerii ei. Subtil şi provocator, blând şi tragic în acelaşi timp, mesajul artistului trimitea la starea de sacrificiu, la miezul simbolic caracteristic, oriunde şi oricând, dezastrelor istoriei, momentelor de cumpănă, marilor transformări care, totuşi, nu reuşesc să facă uitate mesajele fundamentale. Fără să premediteze, Oravitzan propunea la Dalles, în anul revoltelor ideologice din marile capitale vest-europene, un cu totul alt mod de revoltă: cea în numele frumuseţii simbolice care stă la temelia umanităţii.

Căutarea propriului limbaj simbolic se îmbină în aceşti ani cu o efervescentă activitate social-culturală a cărei reuşită este încoronată în 1965 de înfiinţarea la Lugoj a Galerie Pro Arte şi în 1970 a Filialei Uniunii Artistilor Plastici (UAP) din Romania. Pe drumul dificil al efortului de descentralizare şi apărare faţă de vigilenţa doctrinei comuniste în domeniul artelor care luase dimenisiuni din ce în ce mai absurde, Oravitzan a fost însoţit şi susţinut de o seamă de colegi de generaţie precum Tudor Tudan, Mihai Olos, Vladimir  Streleț, Gheorghe Vrăneanțu, Ştefan Ganju, Ilie Boca, Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu.

 

Contra curentului: Galeria Pro Arte de la Lugoj

Atelier011În atelierul de la Lugoj, 1992Împreună cu T. Tudan şi V. Streleț, Oravitzan va conduce Filiala de la Lugoj a UAP până la sfârşitul anilor '80, transformând oraşul bănăţean — în plină epocă a delirului ideologic comunist — în unul dintre cele mai importante repere culturale alternative ale ţării. Galeria Pro Arte din Lugoj devine locul de întâlnire al artistilor plastici, scriitorilor, criticilor de artă, filozofilor,  oamenilor de teatru şi muzicienilor sensibili la valorile autentice. Mai toate personalităţile culturii naţionale de la acea oră se vor regăsi, într-o formă sau alta, pe platforma “avangardistă” a Lugojului deceniilor şapte şi opt a secolului trecut. Expozitiile, conferinţele, simpozioanele, taberele de sculptură – toate aceste momente erau transformate în tot atâtea ocazii pentru schimbul nemijlocit de idei şi conţinuturi care, inevitabil, nu se aliniau politicii culturale a acelor vremuri. Ignorând ideologia realismului socialist şi exprimările groteşti ale acestuia, nu au ezitat să vină la Lugoj figuri marcante precum Vasile Drăguţ, Andrei Pleşu, Ion Frunzetti, Ştefan Bertalan, Corneliu Baba, Alexandru Ciupe, Ştefan Câlţia, Horia Bernea, Sorin Dumitrecu, Constantin Flondor, Livius Ciocârlie, Ion Pacea, Sorin Ilfoveanu, Florin Ciubotaru, Amelia Pavel, Raul Sorban si mulţi alţii. Lugojul căpata astfel dimensiunea unui hortus conclusus al cărei nucleu era animat de Silviu Oravitzan Creţu. 

În 1985 devine directorul Galeriei Pro Arte. În tot acest timp, pictorul nu încetează să caute pentru sine, prin discurs şi experienţă artistică, calea către ceea ce va defini stilul său personal. Căutarea era îndreptată către o sinteză a tot ceea ce i-a dăruit intuiţia, rememorarea figurativă a ambientului copilăriei, percepţia metafizică a orizontului şi dialogurile purtate pe tema regăsirii unei unităţi originare, bazate pe simbol şi pe epifania sacrului în lumea materială.

În anii `80 ai secolului trecut arta românească trecea printr-o criză conceptuală. Apelând la limbajul expresionismului abstract ca la un fel de mistică a non-figuraţiei, Oravitzan aprofundează cu consecvenţă ideea solidităţii adevărului iniţial şi a limitelor posibilităţilor acestuia de expresie. Aceasta era o formă de manifestare opoziţională, opoziţie la care se aliaseră prin forme de exprimare foarte diferite – mai ales pe linia unui concept neobizantin iconografic şi peisagistic – şi alţi pictori importanţi ai generaţiei precum Horia Bernea sau Sorin Dumitrescu.

 

Întâlniri pe meridiane: experienţa suedeză (1984)

261Cu pictorul Mircea Ionescu, New Jersey, 2000Anul 1984 este considerat de Oravitzan unul de răscruce pe drumul căutărilor sale artistice. Împreuna cu Dinu Pacea, participă la un simpozion în Suedia. Invitat de Fundația Per Mattsson la Vernanese, Oravitzan şi tânărul Pacea lucrează în acest spaţiu de mare notorietate în Europa artistică. Întors în atelierul de la Lugoj, efortul său creator va impune o perioadă de decantare maximă a cărei finalizare s-a putut viziona la expoziția personală din 1985 la aceeaşi Sala Dalles din Bucureşti unde a expus peste 100 de lucrări panotate de Horia Bernea şi Sorin Dumitrescu. Ecoul a fost puternic. Expoziţia a fost închisă de oficialităţi fiind cosiderată protestatară, prea neagră în contextul cultural sufocat de festivismul ‘Cântării Romaniei’. Cu toate acestea, expoziţia din 1985, a cărei logistică şi mediatizare a luat dimensiuni necunoscute până atunci în România, a însemnat pentru pictorul lugojan consacrarea unei cariere şi certificarea demersului noului său concept în care enunţul se referea la recuperarea arhetipului primar, a luminii din întuneric şi a formei ca expresie desprinsă din simbolurile metafizice fundamentale. Cercul, centrul, pătratul, crucea devin semne care, în acel context, deveneau încărcate involuntar şi de conotaţia protestului social.

 

Pelerin prin Europa: o altă imagine a României (1985-1990)

1311Geneva, 1998Următorii cinci ani continuă să fie marcaţi de cenzura nefastă a regimului comunist, nestăvilind însă participarea sa cu un număr impresionant de lucrări la o serie de expoziţii în afara graniţelor României. Numele şi operele lui sunt solicitate pe simezele din Anglia, 1986; Austria, 1984, 1986; Belgia, 1986; Cehia, 1986; Franţa, 1986, 1989; Germania, 1986, 1989; Olanda, 1986; Rusia 1985; Slovenia, 1986, 1989; Ungaria, 1985. Din anul 1983 până în 1990 îi întâlnim numele, ca membru, în cadrul grupării  artistice “Logos” de la Paris.

În contextul acestor călătorii în afara spaţiului cultural profanat de ideologia socialistă, nu este lipsită de importanţă călătoria pe care pictorul a facut-o împreună cu soţia sa, Gina, în 1981 în Grecia. De acolo i s-a oferit ocazia să plece mai departe în Italia, Franţa, Olanda, Germania şi Austria. Orizontul vizual, de-a dreptul bruscat de contactul direct cu operele de artă în original în marile muzee europeene, aprinde în simţul de percepţie al artistului flacăra unor noi modalităţi de interpretare şi de înţelegere ale actului creator. Sfera imaginarului ia contururi reale iar capodoperele, colecţionate cu multă sârguinţă prin acte generoase de mecenat, de către minţile luminate ale epocilor culturale mai vechi sau mai noi, provoacă repere ce vor influenţa marcant universul propriului program artistic.

Toate aceste noi deschideri şi descoperiri au condus în mod cursiv la o remarcabilă constantă a conţinutului întregii sale opere, conţinut care este de fapt cel al culturii româneşti integrate simbiotic celei universale.

 

După căderea comunismului: căutări, confirmări, prietenii (1990-2013)

7001Cu Sergiu Celibidache, Paris, 19961989, anul căderii ultimei dictaturi comuniste din Europa, aduce cu sine deschiderea largă a graniţelor şi-i oferă lui Silviu Oravitzan posibilitatea de a se reîntoarce în locuri vizitate pe fugă. Tot după 1989 are, în sfârşit, libertatea de a cultiva prietenia cu personalităţile culturale de origine română aflate în exil. În sejururile sale la Paris, de-a lungul anilor ’90, a petrecut zile şi nopţi de neuitat în convorbiri îndelungate cu Maestrul Sergiu Celibidache, convorbiri ce aveau ca temă centrală fenomenologia simbolului şi puterea de emanaţie a acestuia, valoarea semnului şi capacitatea “traducerii” lui pentru vizualul omului modern.

Marele muzician a manifestat o preţuire superlativă şi o prietenie sinceră faţă de artist şi opera sa. Mare colecţionar de artă orientală, Sergiu Celibidache a achiziţionat şi un număr impresionant de lucrări ale maestrului lugojan, etalându-le în apartamentul său din Paris, într-un dialog fluent cu restul pieselor din colecţia sa.

“Celibidache a iubit obiectele sculptate de artistul român Oravitzan pe tema crucii. I le-a cumpărat pe toate, apartamentul său parizian este ornamentat cu cruci de lem aurit lucrate de Oravitzan”, scrie Sanda Stolojan în cartea sa Amurg senin. Jurnal din exilul parizian 1997-2001.

O altă personalitate română aflată în exil care a marcat viaţa şi demersul artistic al lui Oravitzan după 1990 este regizorul Paul Bărbaneagră cunoscut publicului occidental, mai ales celui francez, datorită excelentelor filme despre simbolistica arhitecturală. Seria de filme documentare Arhitectură şi Geografie sacră este, până azi, un reper al cinematografiei franceze. Plimbările şi discuţiile dintre Oravitzan și Barbăneagră, purtate pe tema geografiei sacre, a simbolului şi a semnului au condus actul creator ulterior al pictorului spre scoaterea în lumină a vibraţiei Luminii de dinaintea începuturilor, spre Crucea cu deschidere către toate marile religii ale lumii, spre Centrul de ordin structural, spiritual, spre regăsirea armoniilor esenţiale. În această logică, nu este de mirare că Paul Barbaneagră îl considera pe Silviu Oravitzan ca fiind cu atât mai român cu cât este mai universal.

91Ladislau Poker, Silviu Oravitzan, Marcel Tolcea și Martin Metler, Lugoj, 2002„Arta lui Oravitzan se integrează într-o familie de mari creatori români (mă refer mai cu seamă la Brâncuşi), care sunt cu atât mai mari ca artişti cu cât, adâncind realitatea românească, se dezvăluie universali; şi astfel depăşesc spaţiul Carpato-Danubian, figurând analogii cu mai toate marile civilizaţii ale lumii. Paradoxal, artiştii la care mă refer, de la Brâncuşi la Oravitzan, sunt cu atât mai români cu cât sunt mai universali. Ei afirmă prin acuitatea gândirii lor simbolice, în acelaşi timp amploarea realităţii româneşti şi filiaţia profundă dintre noi şi universal. Am putea spune că ei subliniază universalul în identitatea noastră naţională”, scria Paul Barbăneagră în volumul dedicat, împreună cu Marcel Tolcea, lui Silviu Oravitzan.

Dincolo de aceste două întâlniri enunţate mai sus, Oravitzan va avea până în anul 2000, o activitate expozitională extrem de bogată în afara graniţelor României, timp în care vor fi alături de el şi-l vor susţine la faţa locului: Virgil Ierunca, Sanda Stolojan, Monica Lovinescu, Nicolae Balotă, Theodor Cazaban, Basarab Nicolescu, Dana şi Christoph Giovaninetti, Aristide şi Alexandra Patzoglou, Claude Masuard, Maria Beck, Fam. Kolles, Alexandru Breban, Martin Mettler, Siegrid Ultes Kaiser, Corina şi Yves Mersch, Walter Bimmel, Alexis de Watazzi, Theodor Coresi, Gert Hofbauer, Luminiţa Nielsen, Smaranda Cocioba Botoşan, Vlaicu Ionescu, fiul sau Ionuţ Oraviţan (astazi, renumit cardiolog în SUA), Vlaicu Ionescu și mulți alți prieteni și admiratori.

Dintre expoziţiile sale personale externe din anii '90 enumerăm doar cateva: 1990, Berlin, Galerie Rudolf Schoen; 1992, Meisenheim, Haus der Begegnung; 1994, Aachen, Ionel Petrov, Kunsthandel und Ausstellungen; 1996, Paris, Galerie Sculpture; 1996, Luxemburg, La Galeria; 1998, Geneva, Forum Meyrin; 1998, Luxemburg, Casa de Watazzi; 1998, Kaiserslauten Casa Maria Beck; 1998, Viena, Centrul Cultural Român; 1999, Marsilia, Palais des Arts; 1999, New York, Oravitzan Gallerie; 1999, Paris, Centrul Cultural Român.

 

Vizualul arhetipal și mesajul religios: New York, 2000

241Cu dr. Nae și Smaranda Cocioba, în fața Galeriei Oravitzan, New York, 2000Anul 2000 marchează începutul colaborării cu Maria von Kamarovsky, cea care se ocupă de proiectul expoziţiei de redeschidere, după o lungă perioadă de revitalizare, a noului Muzeu de Artă Catolică din New York. Conceptul de expunere a avut ca punct de plecare lucrările pictorului român Silviu Oravitzan, spaţiul sălilor fiind vibrat, contrastat, de dialogul dintre picturile acestuia – interpretabile ca nişte ferestre care deschid perspective către structurile armonice ale lumii, încărcate de profunzimea simbolurilor şi de echilibru cosmic – și sculpturile reprezentând îngerii contorsionaţi ai lui Salvador Dali – expresii ale unei umanități căzute, dar în căutarea armoniei. Expunerea în această formulă a fost păstrată timp de doi ani la Muzeul de Artă Catolică şi a definitivat consacrarea internaţională a lui Oravitzan. La vernisajul expoziţiei s-au aflat pe langă primarul New York-ului, Bloomberg, oameni de afaceri precum Donald Trump, oameni de cultură, critici, politicieni.

Nici activitatea expoziţională din ţară nu a fost neglijată, un numar mare de manifestări, fie în expunerile personale, fie în cele colective, desfăşurându-se paralel cu activitatea internaţională în Timişoara, Alba Iulia, Lugoj, Bucureşti. Din anii aceştia începe colaborarea cu Marcel Tolcea care îi însoţeşte până în ziua de azi cu mult entuziasm şi fantezie hermeneutică profesională activităţile expoziţionale şi apariţiile editoriale.  

 

Lecția bizantină

541Cornel Ungureanu, Șerban Foarță, Silviu Oravitzan, Robert Șerban și Marcel Tolcea, Timișoara, 2003În 2001 artistul întreprinde o călătorie din categoria celor inițiatice, esenţiale. Astfel, pașii îl vor purta pe Oravitzan din capitala Austriei, unde a aprofundat manifestările Secessionismului vieneze de la 1900, către Ravenna bizantină. San Vitale şi Gala Placidia i-au confirmat o data în plus soliditatea şi perenitatea sacrului în forma sa de expresie prin semn, culoare şi simbol. Din momentul acestei vizite începe o lungă colaborare şi prietenie cu Ana-Maria Altmann, atunci muzeograf la Muzeul de Artă de la Belvedere, Viena.

După Ravenna, seria întâlnirilor cu arta bizantină a continuat cu adevărate pelerinaje vizuale în Cappadocia, Montreale, Capela Palatină (Palermo), Cefalu (Sicilia), Sf. Ecaterina (Sinai) precum şi itinerarii creştine la Ierusalim, Betleem, Nazaret. Sau la Moscova, Zagorsk şi Vladimir. O experienţă importantă pentru artist a fost cea a contactului direct cu mozaicurile maure din sudul Spaniei. 

 

Arta profană și arta sacră: experiența de la Nicula (2003) și Cluj (2006 – 2013)

341Cu un sătean din Zolt și Paul Gherasim, Biserica din Zolt, 1995 După expoziţia de la Muzeul de Artă Cluj din 2003, în care enunţul se depăna pe firul relaţiei dintre semn, simbol şi mesajul religios, Oravitzan primeşte comanda unei lucrări de la Arhiepiscopul ortodox Bartolomeu al Clujului pentru reședința acestuia de la Mânăstirea Nicula. Acesta va fi finalizat în anul 2004.

În 2005 destinul artistic al lui Oravitzan se intersectează cu acela al unui artist aflat la rândul său în căutarea dialogului dintre arta profană și arta sacră. Întâlnirea dintre Silviu Oravitzan și Marko Ivan Rupnik se va concretiza în proiectul comun de elaborare a spaţiilor interioare ale bisericii parohiale ortodoxe “Schimbarea la Faţă” din Cluj. Un pictor ortodox, de extracție simbolică bizantină, și un artist de origine slovenă, iezuit, realizator al Capelei “Redemptoris Mater” din apartamentele pontificale private de la Vatican, își unesc discursurile vizuale într-un proiect teologic unic până acum și numit sugestiv “Schimbarea la Față. Ecumenismul frumuseții”. Liantul și purtatorul fundamentului teologic şi filozofic al compatibilităţii acestei cooperări este tânărul profesor de teologie Radu Preda, a cărui contribuţie la demersurile conceptuale ale Maestrului Oravitzan este majoră. Anvergura proiectului Oravitzan-Rupnik de la Cluj nu ar fi putut să se articuleze fără colaborarea susținută a lui Ioan Ică jr, profesor de teologie ortodoxă la Sibiu și membru al dialogului teologic internațional dintre Ortodoxie și Catolicism. Evident, întreg proiectul s-a bucurat de sprijinul generos al Arhiepiscopului Bartolomeu al Clujului, cel care a îngăduit acest “experiment” eclesial și artistic de excepție.

Pe moment, proiectul Oravitzan-Rupnik s-a concretizat în iconostasul de lemn și fresca în technica mozaic a altarului, în anii imediat următori fiind prevăzută continuarea și definitivarea întregului ansamblu.  Pe urmele luminii taborice, elementul central al hramului bisericii de la Cluj, Oravitzan descoperă, vizual, legătura dintre sfințenie și lumină. Aceste căutări, care au pornit de la lecţia de simplitate a memoriei vizuale din Cappadocia Bisericii primelor secole și continuând cu cea de la Gala Placidia, au culminat în “zidurile de lumină” de la Nicula şi Cluj, lucrări în lemn sculptat şi aurit, cu suprafeţe care răsfrâng, leagă, primesc sau redau Lumina.

 

Dialogul culturilor – întâlnirea simbolurilor

391Gelu Muscalu, Ion Pacea, Coriolan Babeți și Silviu Oravitzan, Galeria Pro Arte, Lugoj, 1987În 2005 Silviu Oravitzan este invitat de onoare la Simpozionul „Fântana Europei” de la Kaisersteinbruch, Austria. Aici are ocazia să-l cunoască pe singurul sculptor austriac în viaţă care a lucrat în tinereţe în atelierul lui Constantin Brâncuşi, Wander Bertoni.

2007 reprezintă anul cu cel mai mare efort şi ecou expozitional de la expozitia de la New York încoace. Cu peste 90 de lucrări monumentale – sculpturi, basoreliefuri, desene, picturi – artistul a prezentat o expoziție de excepție în spaţiul imperial-ascetic din complexul monahal și muzeal de la Klosterneuburg, Austria. Expoziţia a înnobilat la propriu spațiul istoric conceput de împaratul Imperiului Roman de Apus, Carol al VI-lea, la începutul secolului al XVIII, ca o replică fastuoasă la Escorialul spaniol. Universul arhitectural monumental al acestui palat neterminat a fost pentru arta lui Oravitzan o provocare şi o reuşită în enunţul manifestărilor arhetipurilor primare.

În toamna aceluiaşi an revine pe simeză în ţară, în oraşul Capitală Culturală Europeană, la Sibiu unde, în ziua deschiderii celei de-a treia Întâlniri ecumenice a Bisericilor Europei, a avut loc vernisajul expoziţiei sale cu titlul programatic „Lux Lumen”.

Primăvara anului 2008 i-a rezervat invitaţia de a expune din nou în Austria, la Viena, în sălile Palatului Palffy. O expoziţie personală cu peste 110 lucrări, din etape de creaţie diferite, 1985 – 2007. Acest moment expozitional marchează începutul colaborării cu Mădălina Diaconu. Din anul 2005, Silviu Oravitzan locuieşte la Timişoara, fiind o prezenţă activă a vieţii culturale a oraşului. De altfel, Muzeul de Artă din Timişoara a organizat o amplă expoziţie în decembrie 2010-ianuarie 2011, tipărindu-i, cu acest prilej, un album recapitulativ despre opera şi activitatea sa.

Ana-Maria Altmann

Noutăți

  • 1
  • 2
Prev Next

Expoziție Oravitzan la Cluj

Hits:7593

Expoziție Oravitzan la Cluj

„Iscălitură pe lumină”, pictură, sculptură, sub acest titlu se desfășoară expoziția Oravitzan de la Cluj, la Galeria Horeb, între 27 martie și 4 mai 2014. Vernisaj: 27 martie 2014, ora 18. Curator: Florin Gherasim Invitat: Radu Preda Galeria Horeb, Cluj-Napoca, str. Târnavelor, nr. 4 (Biserica Sf. Ilie, demisol)  

Read more

Expoziție Oravitzan la București

Hits:11389

Expoziție Oravitzan la București

Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Muzeul de Artă din Timișoara, au onoarea să vă invite la vernisajele expoziției Oravitzan în zilele de joi, 16 mai 2013, ora 18.00, la Muzeul Țăranului Român și duminică, 19 mai 2013, ora 18.00, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești. Expoziția va fi deschisă la Muzeul Național al Țăranului Român din 17 mai până în 23 iunie 2013...

Read more