silviu-oravitzan-logo

Radu Ionescu

Nr.10 P9030823

Acum însă ne aflăm în faţa unui artist cu o concepţie despre artă precizată asemeni unui crez, cu implicaţii filosofice, generos servit de laborioasa sa muncă de atelier. Cele trei cicluri impun; primul marchează contactul spiritual cu natura, nevoia de cunoaştere şi “coborârea la izvoare”, al doilea, nevoia de definire a raportului dintre artist şi mediu, de recreere a realităţii conform nevoilor sale de frumos iar al treilea proiectează artistul într-un viitor pus sub semnul căilor şi actului ânălţării. Nevoia de cuprindere, analiza şi energia spiritului sunt coordonatele acestei picturi ce definesc un gânditor profund care se exprimă prin cele mai alese şi autentice mijloace ale picturii.

Accesul în pictura lui S. Oravitzan-Creţu se face prin lumea strălucitoare a culorilor, vii şi echilibrate de o rafinată muzicalitate, compuse cu o rigoare care obligă analiza suprafeţei pictate. Aceasta te duce implicit spre impactul cu ideea artistică ce se dezvăluie cu claritate. Drumul parcurs de la suprafeţele vibrat colorate, grave de o nobilă catifelare a tablourilor mai vechi, a dus către pictura de astăzi în care viziunii ample a artistului nu-i putea corespunde decât o pictură sublimată, aerată, care-ţi dă impresia că îmbracă învăluind ideea care a generat-o.

 

Noutăți

  • 1
  • 2
Prev Next

Expoziție Oravitzan la Cluj

Hits:7863

Expoziție Oravitzan la Cluj

„Iscălitură pe lumină”, pictură, sculptură, sub acest titlu se desfășoară expoziția Oravitzan de la Cluj, la Galeria Horeb, între 27 martie și 4 mai 2014. Vernisaj: 27 martie 2014, ora 18. Curator: Florin Gherasim Invitat: Radu Preda Galeria Horeb, Cluj-Napoca, str. Târnavelor, nr. 4 (Biserica Sf. Ilie, demisol)  

Read more

Expoziție Oravitzan la București

Hits:11657

Expoziție Oravitzan la București

Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Muzeul de Artă din Timișoara, au onoarea să vă invite la vernisajele expoziției Oravitzan în zilele de joi, 16 mai 2013, ora 18.00, la Muzeul Țăranului Român și duminică, 19 mai 2013, ora 18.00, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești. Expoziția va fi deschisă la Muzeul Național al Țăranului Român din 17 mai până în 23 iunie 2013...

Read more