Sergiu Celibidache

P1250531Cum văd un lucru făcut de el, acesta se mută în mine, în trupul şi sufletul meu. În el mă regăsesc cel mai bine ca fiind român.

Dumnezeu mi-a dat, acum, pentru că eu cred cu putere în el, un fiu cu care mă înţeleg perfect. Între noi există un fel de metacomunicare (n.n.: Are un fiu regizor de film la München). Al doilea lucru dăruit este Silviu Oravitzan, care la0 întâlnit pe Dumnezeu, chiar dacă el sau noi acum nu suntem conştienţi de asta.

*

„În lucrările lui Oravitzan există o stare izbitor de reală de a fi român. Mă întreb cum a putut face asta el în România, știind bine ce a fost acolo. De unde îi vin toate acestea? Poate, poate originea lui din Banat ar explica într-o măsură asta. Acolo este o interferență echilibrată de mai multe culturi și civilizații. Lucrările lui parcă sunt făcute de mine. Aș fi vrut să le fi făcut eu. Mă regăsesc în ele. Cum văd un lucru făcut de el, acesta se mută în mine, în trupul și sufletul meu. În el mă regăsesc cel mai bine ca fiind român. Dumnezeu mi-a dat, acum, pentru că eu cred cu putere în el, un fiu cu care mă înțeleg perfect. Între noi există un fel de metacomunicare. Al doilea lucru dăruit este Silviu Oravitzan, care l-a întâlnit pe Dumnezeu, chiar dacă el sau noi acum nu suntem conștienți de aceasta”.