silviu-oravitzan-logo

Corneliu Mircea

Nr.47 P9030860Spiritul s-a întrupat din lumină. Mai mult, el însuşi reprezintă lumina intensificată, până la autonimia deplină, lumina tuturor lumilor prezente şi posibile. Arta lui Silviu Oravitzan (mai cunoscută, poate, la Paris, München, Aachen sau Malmö) dezvăluie, printr-o secretă alchimie, procesul misterios al desprinderii luminii de întunericul original şi al arderii sale dogorâtoare, într-un fopos sacru, pe care simbolul crucii îl deconspiră şi îl consfinţeşte.

Recenta expoziţie deschisă la Timişoara, în sălile Muzeului de Artă, transformă spaţiul profan într-un spaţiu sacru. O bine cumpănită construcţie a formei şi a culorii se încheagă în traseul iniţiatic pe care vizitatorul îl parcurge, având sentimentul straniu că înaintează, treaptă cu treaptă, în miezul misterului însuşi.

Crucea compune, descompune şi recompune planuri spaţiale, tonuri de culoare, lăsându-se celebrată în pulberea solară, până la dizolvarea configuraţiei simbolice într-o sublimă incantaţie. Configuraţiile se pierd şi se încheagă. Aproape orice temă, preluată din tradiţia liturgică milenară - crucea, praporele, altarul etc. îşi reânnoieşte semnificaţia, celebrând-o în lumina extatică.

 

O meditaţie asupra Divinului, iată ce ne propune Silviu Oravitzan în discursul său hieratic şi auster. Din arderea, uneori blândă, alteori frenetică, răsar, fără veste, embelemel categoriale originare (Unu/Multiplu, Fiinţă/Neant, Hazard/necesitate, Continuitate/Discontinuitate etc.) prefigurând şi pregătind o Cale, pe care ne şi găsim angajaţi, de altminteri. Voluptoasa peregrinare nu se încheie, însă. În final, ciclul iniţiatic se poate relua îmbogăţit de această dată cu tot ceea ce spiritul şi-a revelat, legând astfel Sfârşitul cu Începutul.

Rareori s-a apropiat mai mult de spaţiul transcendent şi originar, rareori ea a vorbit din interiorul acestei dimensiuni, care ne (poate) aparţine doar în măsura în care noi înşine aparţinem Fiinţei Supreme, devenind parte din întregul-fără-de-parte, Voce prin care rosteşte, în fond, Divinul însuşi.

 

 

Noutăți

  • 1
  • 2
Prev Next

Expoziție Oravitzan la Cluj

Hits:7600

Expoziție Oravitzan la Cluj

„Iscălitură pe lumină”, pictură, sculptură, sub acest titlu se desfășoară expoziția Oravitzan de la Cluj, la Galeria Horeb, între 27 martie și 4 mai 2014. Vernisaj: 27 martie 2014, ora 18. Curator: Florin Gherasim Invitat: Radu Preda Galeria Horeb, Cluj-Napoca, str. Târnavelor, nr. 4 (Biserica Sf. Ilie, demisol)  

Read more

Expoziție Oravitzan la București

Hits:11396

Expoziție Oravitzan la București

Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Muzeul de Artă din Timișoara, au onoarea să vă invite la vernisajele expoziției Oravitzan în zilele de joi, 16 mai 2013, ora 18.00, la Muzeul Țăranului Român și duminică, 19 mai 2013, ora 18.00, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești. Expoziția va fi deschisă la Muzeul Național al Țăranului Român din 17 mai până în 23 iunie 2013...

Read more