Tomas Spidlik

PC040082Oravitzan pune în centrul iconostasului un fel de triunghi: crucea, Învierea şi euharistia. Iconografia răsăriteană face parte din Liturghie şi aceasta este esenţialmente tradiţională. Dat fiind că imaginea sfântă e aici echivalentă cu cuvintele Scripturii şi constituie predica vie a dogmelor Bisericii. Dar adevărata tradiţie nu poate fi identificată cu imobilitatea. Un autor autentic ortodox cum e sfântul Teofan Zăvorâtul, recent canonizat de Patriarhia Moscovei, denunţă erezia vechilor “credincioşi” tocmai pentru absenţa sensului vieţii care creşte. Evident, creşterea trebuie să fie în deplină concordanţă cu trecutul şi inspirată de rugăciune care e “respiraţia Duhului Sfânt”. Pentru artişti, acestă respirare e şi inspirare, de aceea nu li se poate interzice ca, din când în când, să adauge câte un element nou în corespondenţă cu situaţia vremurilor lor. Gânditorii teologici ai timpului nostru încearcă să depăşească modul analitic, care consideră un aspect al credinţei separat de altul şi preferă să încerce să-l vadă pe unul în altul într-o sinteză care poate fi numită estetică. Cred că autorul iconostasului nostru, maestrul Oravitzan, a avut tocmai această inspiraţie şi, prin urmarte, merită întrega noastră apreciere.