L-am întâlnit pe artistul Oravitzan, care creează tot felul de opere – obiecte, sculpturi, picturi, toate deodată –, extrem de frumoase din pricina harului pe li-l insuflă. Din fiecare operă face un simbol puternic şi transparent – un obiect simbol de o adâncă expresivitate. Mi-a vorbit de cele trei axe după care se orientează: lumina, crucea, centrul. Recunosc spiritul acestui gen de artist român: creativ, creştin sau, mai bine zis, credincios, pentru care materia este străbătută, transfigurată de duhul care este lumină. Un mare artist, ce foloseşte mult lemnul, pânza şi foiţa de aur pe care o aplică pe deasupra. Foarte expresiv, rămânând în acelaşi timp decorativ. Are în el forţa unui Brâncuşi. Plecând din rădăcini comune, au crescut două ramuri diferite. Seva lor: geniul creator îndreptat spre înălţimile în care pluteşte Măiastra.