În pofida aparenţelor, Silviu Oravitzan-Creţu, este un artist constant, egal sieşi. Etapa peisajelor, cu exaltări cromatice ţuculesciene, faza gestualistă, «fiziologică», ocultând accesul la sens, perioada marilor scrieri «runice» şi aceasta de acum au un substrat ontologic comun. Care este, de fapt, al culturii noatre, integrată culturii europene, în general. Răsfoind imaginile lui Silviu Oravitzan-Creţu făceam, involuntar, asociaţii cu imaginile mandalice, cu rafinamentul grafic al manuscriselor irlandeze, cu cel cromatic al vechilor noastre broderii, cu manuscrisele noastre din secol XV. E în toate acestea o bucurie a facerii şi o smerenie; e şi un bun prilej pentru noi de a exulta în asociaţii de idei.