Acum însă ne aflăm în faţa unui artist cu o concepţie despre artă precizată asemeni unui crez, cu implicaţii filosofice, generos servit de laborioasa sa muncă de atelier. Cele trei cicluri impun; primul marchează contactul spiritual cu natura, nevoia de cunoaştere şi “coborârea la izvoare”, al doilea, nevoia de definire a raportului dintre artist şi mediu, de recreere a realităţii conform nevoilor sale de frumos iar al treilea proiectează artistul într-un viitor pus sub semnul căilor şi actului ânălţării. Nevoia de cuprindere, analiza şi energia spiritului sunt coordonatele acestei picturi ce definesc un gânditor profund care se exprimă prin cele mai alese şi autentice mijloace ale picturii.

Accesul în pictura lui S. Oravitzan-Creţu se face prin lumea strălucitoare a culorilor, vii şi echilibrate de o rafinată muzicalitate, compuse cu o rigoare care obligă analiza suprafeţei pictate. Aceasta te duce implicit spre impactul cu ideea artistică ce se dezvăluie cu claritate. Drumul parcurs de la suprafeţele vibrat colorate, grave de o nobilă catifelare a tablourilor mai vechi, a dus către pictura de astăzi în care viziunii ample a artistului nu-i putea corespunde decât o pictură sublimată, aerată, care-ţi dă impresia că îmbracă învăluind ideea care a generat-o.